Macaralele reprezintă un element aparte în istoria construcțiilor. Leonardo da Vinci a proiectat și se pare că și a executat prima macara turn, elemente precum troliile destinate amplificării forței sau structura zăbrelită a brațului rămânând până în zilele noastre, de aproape o jumătate de mileniu, neschimbate din punct de vedere conceptual. Dar avântul în construcții, indiferent dacă este vorba de autostrăzi suspendate sau construcții de clădiri a apărut odată cu dezvoltarea utilajelor deplasabile pe roți.
Nu este o coincidență că cei mai importanți constructori, cei care au revoluționat sectorul mașinilor de ridicat prin dezvoltarea macaralelor deplasabile pe roți sau șenile au fost italienii, mai exact firme care au dus mai departe invenția lui Leonardo da Vinci, geografic vorbind situate aproape de locul unde acesta a conceput primele mașini ce puteau să ridice greutăți importante la înălțimi mari. Și poate cel mai bun exemplu în acest sens este producătorul italian Locatelli.
Fondată în anul 1954, compania Locatelli produce macarale hidraulice telescopice, fiind specializată în producția macaralelor de șantier și rutiere cu tonaje cuprinse între 12,5 și până la 80 de tone. Macaralele de șantier, special concepute pentru terenurile denivelate, neamenajate reprezintă un produs de înaltă calitate ce presupune tehnologii extrem de complexe, compania italiană fiind unul dintre puținii producători mondiali capabili să realizeze astfel de utilaje de ridicat.
O macara pe munte, sau pe nisip?
Este o priveliște unică să vezi o macara urcând pe o coastă de munte sau lucrând la marginea mării, acolo unde în general nici un utilaj nu are curaj să lucreze. De ce poate o macara Locatelli să facă operațiuni ce teoretic par imposibile? – datorită inovației, a capacității de a se adapta la condiții dintre cele mai dure și a tehnologiei încorporate.
În primul rând, o macara Locatelli este ușor de manevrat, o singură cabină și un singur post de lucru fiind suficiente și atunci când se deplasează de la un punct de lucru la altul, dar și atunci când lucrează. Cabina înclinabilă hidraulic permite operatorului un control total asupra sarcinii și câmpului de lucru, sistemele de control servo hidraulice asigură mișcări precise din partea acestuia.
Șasiul rigid extrem de rezistent și roțile de mari dimensiuni oferă operatorului încredere în performanțele macaralei, o încredere care este dublată de sistemele de control și siguranță pasivă și activă ale macaralei pe pneuri, sofisticate și sigure, acestea nepermițând efectuarea unor operații de mișcare a sarcinii care să destabilizeze utilajului.
Macaralele pentru condiții grele de lucru de la Locatelli se pot deplasa cu viteze maxime apropiate de 40 km/h, această valoare maximă variind în funcție de numeroși parametrii, precum configurația de roți motrice aleasă de operator, care poate fi 4x4 sau 4x2. La fel de bine, în configurație 4x4 și cu anumite limitări, o macara de șantier poate să se deplaseze, cu viteză mică, chiar și cu sarcină în cârlig, ceea ce reprezintă un mare avantaj în cazul construcțiilor complexe.
Deoarece aceste macarale sunt special create pentru a lucra în cele mai dure condiții și pe terenurile cele mai accidentate, Locatelli folosește motoare de putere mare, cu șase cilindrii, produse de către Caterpillar, acestea asigurând, indiferent de modul de lucru sau de sarcina la cârlig întreaga forță necesară pentru o activitate rapidă și sigură.